Majoritatea oamenilor erau angajați în sectorul public, care era cel mai mare angajator din țară. Sectorul public includea industrii precum industria grea, construcțiile, transporturile, agricultura și serviciile publice.

În sectorul privat, erau angajate un numar mic de persoane, în principal în agricultură, comerț și servicii. Rata șomajului era foarte scăzută în perioada comunistă. În 1989 se înregistra o rata a șomajului estimată la doar 1,5%.

Iată câteva dintre cele mai comune locuri de muncă din România în perioada comunistă:

• Industria grea: muncitori în fabrici de oțel, rafinării, mine, etc.

• Construcții: muncitori în construcții civile și industriale

• Transporturi: mecanici, ingineri, șoferi, etc.

• Agricultură: fermieri, muncitori în agricultură, etc.

• Servicii publice: profesori, medici, polițiști, militari, etc.

  
  

Pe langa munca prestata cotra-cost, mulți oameni prestau și munca voluntară, care era organizată de stat pentru a sprijini diferite proiecte. Participau, mai ales barbatii aflati in stagiul militar precum si cei din inchisori, care aveau de executat pedepse, inclusiv cei care se ridicau contra regimului. Elevii desfasurau activitati practice de curatarea si intretinerea zonelor verzi, culegerea de plante medicinale sau munca in agricultura si horticultura.

Totusi sistemul de ocupare a forței de muncă din perioada comunistă avea și unele dezavantaje: muncitorii erau adesea suprasolicitați și plătiți prost. În concluzie, statul avea control asupra alegerii locurilor de munca, cat si un control foarte mare asupra vieții private a oamenilor.