Dana Barcan

Editor

duminică, 19 noiembrie 2023

Promovarea brandului, esentiala pentru antreprenori

Profilul antreprenorului român: entuziast, creativ, cu pasiune și specialist din punct de vedere tehnic pe domeniul lui. Însă, punctul vulnerabil îl reprezintă zona de management strategic. În procesul de creștere al unei afaceri este foarte important să investeşti în brand.

FOTO: Nettl

Produsele branduite sunt percepute ca fiind mai calitative față de cele generice. Când folosește produsele unui brand, consumatorul are senzația că devine mai bun și tocmai din motivul ăsta crede că îi crește și nivelul performanței.

Chiar dacă nu-ți dai seama, de exemplu, dacă folosești stiloul brandului x vei avea senzația, că scrii mai frumos, mai repede, mai bine, decât în cazul în care ai folosi un stilou anonim. Produsele branduite sunt percepute ca fiind mai calitative față de cele generice.

Consumatorii sunt mai atrași de brandurile care îi reprezintă. Prin branding se selectează un public țintă la care brandul afacerii își dorește să ajungă. Astfel se atrag exact consumatorii ideali și se diferențiază brandul tău din mulțimea de branduri. Dacă brandul și consumatorul se potrivesc atât de bine, urmează să devină loiali.

Când consumatorului îi place un produs, îl recomandă și altora. E probabil cea mai puternică metodă de promovare și e gratuită. Când ai mai mulți consumatori care au încredere în produsele tale, poți crește prețurile, cu 20% sau mai mult.

Dacă cineva ar veni la tine și ți-ar spune că de mâine poți avea venituri cu 20% mai mari, printr-o investiție de moment? Așa stau lucrurile și cu brandul companiei tale. Din momentul în care spune clar cine este, ce face și ce își dorește, afacerea ta devine cunoscută și respectată, nu doar de către clienți.

Un brand e un partener mai credibil, mai de încredere, așa că are și el șanse mai mari să facă parteneriate strategice cu alte companii, parteneri media, sau furnizori importanți. Produsele afacerii tale vor fi percepute mai calitative, consumatorii vor fi numeroși, loiali și îți vei crește veniturile. Pe lângă asta vei avea angajați mai pasionați și mai eficienți.

Share this post

brand

antreprenor

consumator

promovare

Descopera JOB TV

JOB TV este mai mult decat iti poti imagina. JOB TV este televiziunea ce iti ofera servicii si materiale premium pentru cariera ta!

Descarcă aplicația

GIVE ME JOB

Aplicatia GIVE ME JOB te ajuta sa gasesti instantaneu joburi in zona ta. Uita de procesul obositor de angajare, noi ne ocupam de toata birocratia. Datoria ta este sa fii platit pentru serviciile prestate.

Mii de joburi in zona ta

Mii de joburi in zona ta

Mii de joburi in zona ta

Te angajezi in doar cateva minute

Te angajezi in doar cateva minute

Te angajezi in doar cateva minute

Plata instant

Plata instant

Plata instant

Poza aplicatia GIVE ME JOB
Poza aplicatia GIVE ME JOB
Poza aplicatia GIVE ME JOB
Tombola Romanilor
Tombola Romanilor

Înscrie-te acum LA Tombola RomÂnilor și câștigă!

Nu ratați această oportunitate fantastică de a vă îndeplini toate visele! Aboneaza-te acum și poți fi unul dintre norocoșii câștigători astăzi!

Cumpără bilet acum

Cine suntem?

De ce facem asta?

Cine suntem?

De ce facem asta?

Afla toate motivele ce ne-au determinat sa cream JOB TV. Citeste povestea unor antreprenori de success.

DescoperĂ

Citeste mai mult

Echipa JOB TV
Echipa JOB TV
Echipa JOB TV

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți.

Noi nu iti vom umple casuta postala cu informații inutile! Aboneaza-te acum la newsletter-ul nostru si vezi in ce directie merge piata fortei de munca din Romania si UE.