Sorin Voinea Delajiu
Redactor-Sef
vineri, 28 iunie 2024
Se retrage Joe Biden?
Câți americani au încredere că el mai poate conduce țara încă 5 ani / Cum arată cifrele pentru Trump.
FOTO: Gerald Herbert / AP / Profimedia
Momentele de confuzie, discursul și vocea lui Joe Biden au lăsat urme în încrederea oamenilor, arată primele rezultate ale sondajelor prezentate de CNN. Potrivit acestora, dezbaterea a fost câștigată detașat: Trump - Biden 67% - 33%. ”Domnule președinte Biden, un mod în care vă puteți servi țara în 2024 este să vă anunțați retragerea și să invitați delegații democrați să vă înlocuiască, pentru că aceasta este cea mai sigură cale pentru națiunea noastră”, a scris, imediat după dezbatere, Nicholas Kristof, editorialist al The New York Times.
Înfruntarea electorală dintre Joe Biden și Donald Trump a început vineri dimineața la 4:00 (ora României) în studioul CNN din Atlanta, Georgia, și a durat o oră și jumătate.
La scurt timp, CNN a prezentat primele rezultate. CNN a precizat că rezultatele vin de la un panel în care ”republicanii pot fi un pic mai mulți”. De asemenea, postul a precizat că marja de eroare este mare, de 5%.
Chiar și așa, rezultatele sunt dezastruoase pentru președintele în exercițiu. Scorul la întrebarea legată de cine a câștigat dezbaterea a fost de 67% Trump – 33% Joe Biden.
Puse unul lângă celălalt, cronologic, sondajele dezbaterilor arată astfel:
2020 prima dezbatere: Biden 60% – Trump 28%
2020 a doua dezbatere: Biden 53% – Trump 39%
2024 prima dezbatere: Biden 33% – Trump 67%
Biden și Trump au amândoi cifre slabe la ”încrederea mare” a oamenilor că ei pot conduce SUA
În privința încrederii de a conduce țara, care a fost o întrebare separată, cifrele arată că o bună parte dintre americani nu au încredere în nici unul dintre cei doi potențiali candidați.
57% dintre ei nu au încredere deloc în Biden și 44% nu au încredere deloc în Trump că poate fi președinte.
În privința încrederii adunate ”multă” + ”ceva încredere”, Biden stă și la acest capitol mai rău ca adversarul său. În timp ce Trump adună cu greu 56% cu ”multă și ceva încredere”, Biden a strîns doar 43% cu ”multă și ceva încredere”.
În acest moment, potrivit cifrelor prezentate de CNN, doar 14% dintre americani au ”multă încredere” că Joe Biden poate conduce țara, în contextul în care întrebarea viza mandatul 2024-2029.
În privința opțiunii de vot, 81% dintre consideră că dezbaterea nu le-a schimbat intenția de vot, 5% au spus că le-a schimbat-o și 14% că se vor gândi. ( SURSA: HOTNEWS.RO )

Share this post
joe biden
donald trump
alegeri prezidentiale america
cnn dezbatere electorala