Dana Barcan
Editor
miercuri, 22 ianuarie 2025
se taie cheltuielile la senat
Bolojan a vorbit despe reducerea personalului și eficientizarea acestuia, îmbunătățirea procesului legislativ, tăierea de cheltuieli cu flota de mașini și combustibil și „eliminarea sinecurilor”. Numărul de angajați de la Senat se va reduce de la 796 la 618. „Am constatat în aceste zile de când sunt președinte al Senatului, câteva acumulări negative care nu pot fi contestate.” Acesta a precizat că „de-a lungul ciclurilor electorale au fost angajări peste angajări.”

FOTO: Romania TV
„Trebuie să urmăm legea normalității: vii cu un demnitar, pleci cu un demnitar, pentru ca acesta să dea randament, să-și selecteze o echipă de profesioniști care rezonează cu preocupările lui și să justifice postul pe care îl ocupă.”, a precizat Bolojan. Acesta a spus spus că, în mai multe locuri este „personal supradimensionat”:
„Dacă la anumite comisii care au volum mare de activitate se justifică numărul de funcționari parlamentari, gen comisia juridică sau cea de buget, dar la comisia de regulament cu o ședință la câteva luni nu se justifică 5 oameni care cu greu se explică ce fac în cele două luni de zile. Am constatat de asemenea că prezența fizică lasă de dorit. Trebuie să avem un personal corect dimensionat și profesionist pentru a nu risipi banul public.”
„Iar Senatul să fie un exemplu, pentru că nu putem cere altora să nu risipească banul public. Președintele Senatului a subliniat că au fost făcute „analize de eliminare a acestor sinecuri” și că a propus „Biroului Permanent o nouă organigramă, care a fost avizată”. „Odată cu aprobarea acesteia în primele zile ale lunii frebruarie, odată cu sesiunea ordinară, ea va deveni obligatorie și cel mai târziu la finalul lunii martie se va finaliza.”
S-a anunșat că vor fi tăiate 178 de posturi: „Înseamnă că de la 796 de posturi în total, vom avea 618 posturi, deci o reducere. Activitatea Senatului nu va avea de suferit. Vor fi economii substanțiale”, a precizat Bolojan. El a declarat apoi că vor mai fi reduse și „cheltuielile de funcționare”, oferind ca exemplu reducerea flotei de mașini. „Memorandumul prevede reducerea flotei și a cotei de combustibil cu 20%.”
Vor fi și modificări privind programul de lucru: „În ceea ce privește creșterea calității procesului legislativ, să avem legi mai bune și mai clare, să poată fi puse în practică fără interpretări, am fost de acord să reconfigurăm programul de lucru. Luni se lucra în plen și marți în comisii. Vom lucra și miercuri în plen. Joi vor fi organizate dezbaterile publice.
Ne propunem să preluăm cele mai bune practici din regulamentul Parlamentului European, astfel încât în sălile de plen să avem un dialog civilizat, să descurajăm agresivitatea și să sancționăm pe cei care nu respectă regulile bunului simț”, a spus Ilie Bolojan. Președintele Senatului a explicat că reorganizarea nu prevede demiteri: „Colegii care vor pleca nu vor fi demiși de nimeni. Conform legii se vor organiza concursuri pentru funcționari publici.
Șefii de servicii, directorii vor avea două posibilități: să facă concursuri corecte și să îi păstreze pe angajații buni, sau să trucheze concursurile și să își asume costurile. Cu siguranță vor avea loc procese. Vom proceda corecta. Am rugat sindicatele să ne ajute să facem concursurile corecte. Sindicaliştii din Senat au fost în total dezacord faţă de măsurile de reorganizare, reclamând că reducerea a 200 de posturi se face „în grabă” şi fără consultarea reprezentanţilor salariaţilor. Sindicaliştii afirmă că reorganizarea este „extrem de îngrijorătoare şi nebenefică.”

Share this post
Senat
cheltuieli
tăieri
Ilie Bolojan