Dana Barcan

Editor

marți, 12 martie 2024

ue va inchide robinetul cu bani pentru romania

România s-a bazat în ultimii ani pe banii proveniți din fondurile europene, în ceea ce privește infrastructura sau parcuri fotovoltaice. Beneficiile aduse de aderarea la UE au ajutat la dezvoltarea economică a României, dar nu trebuie să așteptăm la nesfârșit banii de la Bruxelles. Rezervorul de resurse, probabil se va închide parțial pentru România, începând din 2027.

FOTO: Agro Tv

Economistul șef Raiffeisen Bank, Ionuț Dumitru subliniază că din banii proprii ai României nu am fi în stare să facem nici măcar un proiect mai mare de infrastructură, cum ar fi o autostradă. „Noi avem o dependență foarte mare de investiții. Depindem de niște fonduri europene, dar nu știu dacă vom mai putea conta pe viitor de ele. România nu are bani proprii nici măcar pentru o lucrare mare de infrastructură.”.

De la aderarea României la Uniunea Europeană, suma totală netă primită de România, de la 1 ianuarie 2007 şi până la jumătatea lui 2023, ajunge la 56 de miliarde euro, conform Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România a primit până acum 6,35 miliarde de euro prin asistenţă financiară rambursabilă şi nerambursabilă.

Fondurile europene se văd în proiectele de infrastructură, în dezvoltarea agriculturii și în aproape orice panou fotovoltaic din România. Din păcate, aceste fonduri nu vor mai fi atât de abundente pentru țara noastră. Motivul ar fi că România nu mai e o țară săracă. „Avem încă fonduri europene, să ne bucurăm de ele și să le luăm pe toate. După 2027 vom mai avea atât de multe?

Puțin probabil. România, în momentul de față, nu mai este o țară atât de săracă: avem undeva la 76% din media Uniunii Europene la PIB, nu mai suntem la 20% ca la începutul anilor 2000. Mai mult de atât, mai există țări care sunt semnificativ sub noi, în plus, ar putea adera la Uniunea Europeană și Moldova sau Ucraina. Nu o să mai fim pe lista de priorități”, a declarat Ionuț Dumitru, economist-șef.

Există un cerc vicios al bugetului: românul nu vrea să plătească taxe mai mari pentru că nu are încredere în stat; statul nu are bani, datorită contribuabililor care caută portițe în legislație. Pornind de la ipoteza că rezervorul cu bani europeni se poate opri la un moment dat, Romțnia trebuie să își umple visteria prin forțele proprii.

Din cauza neîncrederii în mecanismele statului, românii nu vor să plătească taxe mai mari, care ar trebui să intre în buget. Ionuț Dumitru crede că efectul se va vedea în calitatea serviciilor din România: „Miza uriașă, anii viitori, va fi cum reușim să facem un buget mai mare pentru a asigura servicii publice de mai bună calitate. Aici există un cerc vicios: din motive raționale: contribuabilul nu vrea să plătească taxe și impozite mai mari și nici măcar pe cele pe care le avem astăzi.

Pe de altă parte, statul nu are resursele și nici putința să asigure servicii publice de calitate așa cum dorește cetățeanul. Există un deficit mare de încredere pe care statul îl are în ochii contribuabililor. Statul poate la nesfârșit să vină cu e-factura sau cu alte sisteme.Dacă cetățeanul și companiile nu vor să plătească, vor găsi întotdeauna portițe să nu plătească, care, slavă domnului, sunt lăsate extrem de multe în legislație.

Trebuie să refacem această încredere între stat și contribuabil, pentru că altfel nu vom rezista, mai ales în contextul ăsta internațional foarte complicat”. Problema ar fi că rezervoarele încep să se golească. Țările donatoare, precum Germania au probleme economice și creează un efect difuz în toată Europa.

Share this post

fonduri europene

România

bani

resurse

Descopera JOB TV

JOB TV este mai mult decat iti poti imagina. JOB TV este televiziunea ce iti ofera servicii si materiale premium pentru cariera ta!

Descarcă aplicația

GIVE ME JOB

Aplicatia GIVE ME JOB te ajuta sa gasesti instantaneu joburi in zona ta. Uita de procesul obositor de angajare, noi ne ocupam de toata birocratia. Datoria ta este sa fii platit pentru serviciile prestate.

Mii de joburi in zona ta

Mii de joburi in zona ta

Mii de joburi in zona ta

Te angajezi in doar cateva minute

Te angajezi in doar cateva minute

Te angajezi in doar cateva minute

Plata instant

Plata instant

Plata instant

Poza aplicatia GIVE ME JOB
Poza aplicatia GIVE ME JOB
Poza aplicatia GIVE ME JOB
Tombola Romanilor
Tombola Romanilor

Înscrie-te acum LA Tombola RomÂnilor și câștigă!

Nu ratați această oportunitate fantastică de a vă îndeplini toate visele! Aboneaza-te acum și poți fi unul dintre norocoșii câștigători astăzi!

Cumpără bilet acum

Cine suntem?

De ce facem asta?

Cine suntem?

De ce facem asta?

Afla toate motivele ce ne-au determinat sa cream JOB TV. Citeste povestea unor antreprenori de success.

DescoperĂ

Citeste mai mult

Echipa JOB TV
Echipa JOB TV
Echipa JOB TV

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru și fii la curent cu ultimele noutăți.

Noi nu iti vom umple casuta postala cu informații inutile! Aboneaza-te acum la newsletter-ul nostru si vezi in ce directie merge piata fortei de munca din Romania si UE.